| |
|
|
 |
articol despre Petre Ţuţea, pentru "Luceafărul" in 1982. Site-ul dedicat lui Petre Ţuţea se află la adresa www.filozofianuantelor.org
(nota: în paginile dactilografiate care au fost transcrise aici, titlul şi citatul din Ţuţea sunt tăiate de editor)
Judecăţile
de valoare îşi au de multe ori sursa în raţiuni de circumstanţă,
propunînd ierarhii întîmplătoare, ce se perimează uşor şi fără drept de
apel. Destinele culturale se constituie în timp, impunîndu-se cu
legitimitate şi devenind în cele din urmă o sursă de autoritate şi de
ordine, într-un spaţiu ce pare haotic pentru ochiul neexersat, pentru
omul lipsit de conştiinţa organicităţii şi a continuităţii culturale.
Cîte nume nu ne-au fost propuse “cu surle şi trîmbiţe”, cum se zice,
cîte “opere” definitive nu s-au vestejit după ce fuseseră
exaltate de către o critică grăbită şi imprudentă!... În acelaşi timp,
sîntem contemporanii unor eforturi artistice şi de gîndire ce vor
marca, desigur, imaginea încă şovaitoare a anilor noştri de căutări şi
de împliniri, de realizări şi de eşecuri la fel de semnificative.
Îndepărtarea în timp va da întreaga măsură a operelor ce s-au produs
acum. Dacă spectacolul personalităţii este indicativ şi dacă amploarea
îndrăznelii şi a radicalismului unui demers filozofic pot să devina
sursa evaluării preliminare a unui mare fenomen intelectual, se cuvine
atunci să recunoaştem prezenţa incredibilă a unui gînditor de cea mai
pură spiţă, dintre aceia despre care putem spune încă o dată, cu
cuvintele lui Hegel referitoare la Socrate, că putem şti ceea ce a
fost, dar nu putem şti cum a ajuns ceea ce a fost. Este vorba de Petre
Ţuţea, figură dominantă a splendidei generaţii de intelectuali care au
atins maturitatea la sfîrşitul deceniului al patrulea al secolului şi
care au impus mai apoi gloria spiritului românesc pe toate meridianele
culturale ale lumii.
Format în atmosfera de rigoare şi de
responsabilitate ce domina în cadrul Universităţii din Cluj în primii
ani de după Unire, studiind instituţiile şi spiritul activităţii
sociale şi de stat într-unul din centrele culturale ale Europei,
octogenarul de astăzi Petre Ţuţea şi-a început activitatea publică, în
anii treizeci, printr-o gazetărie de stînga ce continua de fapt
direcţia articolelor publicate în ziarele clujene din perioada
studenţiei. Era o formă de protest social ce se împlinea însă în
viziunea coerentă a unei societăţi avansate, ale cărei resorturi
economice le prefigura în suita de medalioane publicate în cunoscuta
revistă “Stînga”. Ele îl impun şi astăzi printre cei mai
proeminenţi doctrinari economici de nuanţă socialistă pe care i-am avut
între cele două războaie mondiale. Anii de maturitate de mai tîrziu,
împreună cu o experienţă caracterizată prin rectitudine morală şi
printr-o conduită în viaţa publică şi privată ce defineşte
personalităţile istorice de prim rang, l-au condus pe Petre Ţuţea către
opera sa de metafizician, condensată în lucrări ce au început să apară
în revista Familia de la Oradea, la sfîrşitul deceniului al
şaptelea, şi care fac podoaba unei energii de un dinamism incomparabil.
Este vorba de piesa Întîmplări obişnuite, al cărei prolog a fost dezvoltat apoi în Teatru seminar, după ce fusese reluat în Fragmente, unde capitolul Eros adaugă
filozofiei româneşti o pagină de spiritualitate pură, în continuitatea
tradiţiilor noastre răsăritene. De asemenea, anii aceştia au
însemnat Filozofia nuanţelor, poate cea mai originală contribuţie filozofică a lui Petre Ţuţea, Alchimia Evului-Mediu,
portrete consacrate unor personalităţi literare şi stiinţifice
contemporane, precum şi alte lucrări ce-şi aşteaptă încă editorul.
Ceea
ce particularizează gîndirea lui Petre Ţuţea este în primul rînd stilul
de o probitate exemplară. Preocuparea determinării “gîndului ca gînd”,
cum ar spune Heidegger, este pentru filozoful român o sursă de avans în
substanţa lucrurilor. El nu este un căutător, pentru că nu ajungi
nicăieri prin căutare, nici un observator, pentru că ochiul, chiar pus
în slujba minţii celei mai strălucite, este sursă de eroare. Adevărul
este un dat, însă raţiunea determină conţinutul său în jocul de ipoteze
pe care-l propun diferitele stiluri de gîndire şi sistemele,
discriminează adică termenii cei mai proprii în care putem
înţelege lumea. De aici decurge stilul substantival, atît de fascinant
în scrisul lui Petre Ţuţea, care a dat bătaie de cap unor comentatori
superficiali şi lipsiţi de instrucţie filozofică. Registre de cuvinte
definitorii, pagini întregi fără predicaţie, un întreg spectacol de
stringenţă a gîndirii, care culmineaza într-o viziune optimistă asupra
omului. Aşa cum se încheie Filozofia nuanţelor:
“Dar dacă
sistemele şi stilurile sînt greu de înlocuit, fiind dificilă
construcţia altora noi, daca nu chiar imposibilă, jocul nesfîrşit al
nuanţelor oferă spiritului creator al popoarelor şi oamenilor
posibilităţi nelimitate. Numai aşa, ideea de progres poate fi scoasă
din sfera optimismului naiv, iar popoarele scăpate de teama înrobirii,
de umilinţa şi ruşinea tutelării. Îmi place să contemplu apusul prelung
al celor mari. O plăcere stranie şi profundă, lipsită de melancolie.
Răsăritul proaspăt îl trăiesc cu înviorarea sufletului naiv, iar
amurgul, cu rafinamentul unui contemplator care se bucură cînd asistă
la destrămarea înfumurării neroade. Fatalităţile geografice şi mistica
numărului se topesc încet şi sigur. Ca şi privilegiile produse de
marile sisteme şi stiluri.”
Iată o gîndire stenică,
menită să anime energiile tinere şi să conducă la încredere în
caracterul inepuizabil al sarcinilor culturale şi istorice ale
popoarelor! Aceasta este culmea de pe care un filozof român de astăzi
priveşte alcătuirile semnificative ale lumii.
Fiindcă, mai presus de toate, dacă ar fi să-i căutăm o “qualité maîtresse”,
Petre Ţuţea este un gînditor socratic, dar în sens mai profund, iar nu
acela că i-ar fi plăcut să vorbească şi să fie ascultat, fără a-şi
scrie cărţile mult aşteptate. Petre Ţuţea a scris. El poate fi apropiat
însă de Socrate prin marea lui vocaţie de pedagog şi de cetăţean. Un
sentiment al responsabilităţii cum n-am mai întîlnit niciodată, o
aristocraţie sufletească izvorîtă din confundarea absolută cu destinele
cetăţii sale, în numele unei vocaţii interioare, de a se exprima cu
rost, de a fi folositor celorlalţi şi mai presus de toate de a forma
buni cetăţeni, acestea constituie trăsăturile personalităţii de
scriitor a lui Petre Ţuţea. Uriaşa lui ştiinţă, o forţă de analiză şi o
capacitate de sinteză teoretică cu totul neobişnuită au fost puse în
slujba mesajului său de cetăţean absolut al unei patrii ideale.
Există
în structura oricărei personalităţi de excepţie un element
indiscutabil, a cărui recunoaştere este imposibil de evitat, indiferent
de reacţiile pe care ţi le stîrneşte posesorul său. Poate că nimeni,
niciodată, nu a creat mai mult tinerilor săi prieteni sentimentul că
măreţia este posibilă, că ea nu se pierde în slăbiciunile adeseori
inerente ale omului supus vicisitudinilor. Numai avînd sub ochi un om
ca Petre Ţuţea poţi să crezi că merită să te devotezi adevărului, că
binele este bine şi că răul este rău, fără amestecul acela ce pare
subtil, fără perniciosul aliaj sufletesc al ticăloşirii sub vremi. În
scrisul şi în personalitatea sa trăieşte optimist o mare valoare
românească, a cărei dimensiune va creşte cu timpul.
Aurel-Dragoş Munteanu
|
|
|
